Cu vreo doi ani în urmă începusem să fiu deranjat de anumite comportamente ale lui Vlad, băiatul care ne-a ales pe Marinela și pe mine să îi fim părinți în această viață. De fapt, nu eram deranjat prea mult de comportamentele lui, cât de asemănarea dintre comportamentele lui și comportamentele mele. Pentru că, în timp, văzusem consecințele comportamentelor mele și vroiam cumva ca el, Vlad, să nu treacă prin ceea ce am trecut eu.
Întotdeauna am avut o provocare în a le spune copiilor (Cristina și Vlad) să nu facă un lucru pe care eu încă îl fac la un anumit nivel. A face asta mi se pare în continuare un fel de ipocrizie. Cum să îi cer să nu mintă când și eu mint uneori (și, mai provocator, mă mint)? Cum să îi cer să nu fumeze în condițiile în care eu fumez? Și cum să îi cer să fie atent când atenția mea uneori este aproape de zero?
Câutând modalități de a rezolva cumva situația fără a apela la stilul „buldozer” – „Faci așa pentru că așa spun eu!” – „întâmplarea” a făcut că în acea perioadă am avut un drum la Cluj și m-am întâlnit cu Nicoleta. Nicoleta este persoana care m-a inițiat în Reiki și este Maestra de la care am învățat foarte multe lucruri (încă mai învăț pentru că unele lucruri pe care mi le-a spus cu ani în urmă capătă acum noi semnificații). Mulțumesc Nicoleta!
Între noi fie vorba, deși am practicat uneori stilul „buldozer” în relațiile cu oamenii, am simțit că nu e în regulă să îl aplic în relația cu copiii noștri. De ce? Explicația e în al doilea paragraf din acest articol. 😊
I-am spus Nicoletei că mă doare când văd că Vlad face exact aceleași lucruri pe care le fac și eu uneori. Și i-am mai spus că cel mai tare mă doare faptul că am lăsat să preia aceste comportamente pe care mintea lui le consideră firești devreme ce tatăl lui face exact aceleași lucruri.
Partea bună este că Nicoleta mi-a oferit o metodă în 3 pași pentru a scoate din sistem comportamentele care mă deranjează. E o metodă pe care am practicat-o de atunci încoace pentru că generează rezultate. Este atât de logică și de clară încât pentru mine are foarte mare relevanță și aplicabilitate. Mă întreb cum o fi oare pentru tine?
Nicoleta îmi spune:
„Dacă te deranjează un anumit comportament la Vlad, scoate tu comportamentul respectiv din sistem!” Cu alte cuvinte, să îmi asum că eu am introdus acel comportament în sistem atunci când am întemeiat împreună cu Marinela sistemul numit Familie. Practic, rulând în continuare la nivelul meu acel comportament, întrețin acel comportament la nivelul sistemului pentru că întrețin în sistem o anumită energie asociată comportamentului, energie care îi influențează pe ceilalți membri ai familiei. Acest lucru e valabil și pentru atitudini și moduri de gândire.
„Dacă, după ce ai scos comportamentul din sistem, Vlad continuă să aibă acel comportament, atunci discută cu el!” mi-a mai spus Nicoleta. Acesta e al doilea pas. „Dar discută cu el explicându-i consecințele pe care le poate avea în timp comportamentul lui. Și nu discuta doar o dată, ci de câte ori este necesar.” Atunci am înțeles de ce instructajele de protecția muncii se fac periodic în companii. Pentru că oamenii uită. Nu neapărat din rea intenție. Pur și simplu uităm anumite lucruri în timp. Și mi-am adus aminte că uneori noi, adulții, avem pretenții exagerate atunci când le cerem copiilor noștri să nu uite anumite lucruri, în condițiile în care și noi uităm.
„Bun! Am înțeles!” i-am spus. „Și dacă îi explic de mai multe ori, pe un ton calm, consecințele și totuși el continuă acel comportament, ce pot face mai departe?” am întrebat.
„Dacă după toate explicațiile și discuțiile Vlad continuă comportamentul respectiv, atunci e posibil să fie una din temele vieții lui, temă pe care are de lucrat. Și, în acest caz, ce poți face este să fii alături de el indiferent prin ce experiențe de viață va trece, să îi spui că are sprijinul tău și că îl iubești necondiționat. Pentru că poți să faci tu orice! Dacă pentru evoluția lui e important să treacă prin anumite experiențe, va trece. Și atunci e important ca tu să fii alături de el.”
Am înțeles. Și am început să practic „scoaterea” comportamentelor și atitudinilor din sistem. Pentru binele meu și a membrilor familiei. E un proces de genul „working in progress”. Pentru că, de fiecare dată când dau la o parte un comportament sau o atitudine, „apar” în câmpul conștient alte comportamente și atitudini care merită scoase din sistem. Am pus „apar” în ghilimele pentru că ele erau deja acolo, dar pe alte straturi de conștiență.
Concluzia?
A mea e așa (și sunt tare curios să aflu care e concluzia ta):
Înainte de a ne certa copiii pentru anumite comportamente sau atitudini care ne deranjează, hai să observăm cum anume întreținem noi, părinții, în sistem acele comportamente și atitudini.
Și aș extinde ideea de mai sus și la nivelul educatorilor*. Din perspectiva mea, a educa oamenii este o menire, nu o profesie sau, și mai provocator, un „job” sau un „serviciu”. Și atunci, vorba Nicoletei, „a lucra (cu oamenii) înseamnă a curăța”. Adică înseamnă a ne asuma responsabilitatea pentru ceea ce facem în sistemele din care facem parte.
De unde mi-a venit ideea de a scrie acest articol?
Din experiențele pe care le am în ultima vreme în cadrul proiectului „Dăruiește pentru Educație!” (mai multe detalii afli accesând www.daruiestepentrueducatie.ro).
Am observat că majoritatea părinților și educatorilor se plâng de atitudinile și comportamentele copiilor din „ziua de azi”, dar sunt foarte puțini care își asumă faptul că, la anumite niveluri, întrețin și ei aceste atitudini și comportamente în spațiul familiei, organizațiilor sau în societate.
Din perspectiva mea, când părinții și educatorii (adică persoanele cu care copiii interacționează cel mai des) nu își asumă partea lor de responsabilitate, ce vor învăța copiii? Să nu își asume partea lor de responsabilitate.
Întâmplător sau nu, zilele trecute am găsit pe facebook un citat din Școala Zeilor, citat care are legătură cu acest articol:
„Mereu dai peste aceleași evenimente deoarece nu s-a schimbat nimic în tine.” – Stefano D’Anna
Iar dacă luăm în calcul că peste 80% din comportamentele și atitudinile copiilor sunt copii fidele ale comportamentelor și atitudinilor părinților (sau bunicilor sau educatorilor), atunci înseamnă că noi, ca părinți și educatori, avem de lucru. Cu noi înșine în primul rând și apoi cu copiii noștri. Întotdeauna în această ordine.
*EDUCATÓR, -OÁRE, educatori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator. – Sursa: DEX 2009