„CINE SUNT EU?”
de Ana Iulia Topolog
Colegiul Tehnic Petru Maior București
Cine sunt eu? Cine am fost? Cine voi fi? Aceeași întrebare pe care toți ne-o adresăm în fiecare zi. Dar niciunul nu s-a gândit cine e, de fapt, încă de la bun început, cine vrea să fie și cum vrea să fie. Nici eu nu am făcut-o, poate doar m-am gândit, așa că nu îi pot judeca pe alții pentru ceva pentru care nici măcar eu n-am fost în stare să acord importanță. Mulți dintre noi ne gândim că suntem doar oameni simpli cu o viață simplă și o soartă și mai simplă, dar nu e chiar așa. Fiecare este unic și își trăiește viața complet diferit, chiar dacă nu vedem întotdeauna lucrul acesta. Suntem supuși unor teste în fiecare zi, în care trebuie să alegem tot timpul, iar așa ne definește pe noi viața, ne conturează viitorul în funcție de alegerile noastre. Alegând anumite lucruri conștientizăm că suntem cineva, vrem să devenim cineva și luptăm pentru asta.
Acum revenim la mine. Cine sunt eu? Sunt o puștoaică de numai 18 ani, care are vise, speranțe și vrea să devină cineva. Da, vreau să devin cineva, nu te gândi că cineva celebru, dar vreau să fiu ceea ce alții nu pot să fie, iar datorită acestui lucru încerc și mă zbat. Bănuiesc că te gândești la ce mă refer! Hai să o luăm cu începutul. Încă de mică mi-a plăcut sportul, adrenalina, să trăiesc fiecare moment din plin și să-l fac să fie și mai palpitant, să simt cum fiecare mușchi și membru se completează unul pe altul creând astfel o mișcare, un ritm, o bătaie. Să-mi simt fiecare bătaie a inimii, cum respirația mi se accelerează. Da, sună ciudat ceea ce spun, dar asta simt. Sunt în vacanța dintre clasele a-XI-a și a-XII-a, după cum mulți spun ultima vară din copilărie, pentru că mai apoi apar responsabilitățile și îți alegi singur calea. Eu una am ales-o încă de la 7 ani când mi-am început oarecum cariera sportivă, am început cu dansurile sportive, ca mai apoi să continui cu karate, volei și să sfârșesc cu atletism în clasa a 8-a când am avut examenul. Nu am renunțat pentru că am vrut, nu înțelege greșit, am făcut-o pentru că am fost obligată de ai mei, doar ca să fiu mai atentă la învățătură și să acord mai mult timp cititului, normal că nu s-a întâmplat așa și am continuat ca la început, să nu acord importanță, dar cu toate astea am avut medie suficient de mare.
Am să încerc să fiu pe cât posibil de scurtă și la obiect, pentru că și eu m-aș plictisi să citesc despre altă persoană care se crede importantă. Nu mă cred importantă, stai liniștit/ă. Sunt la fel ca tine de simplă. Revenim la subiect, ca să nu pierdem șirul și să terminăm repede cu povestea. Intrând la liceu, nu am mai căutat să practic vreun sport, pentru că știam că nu voi mai găsi ceea ce-mi place. Cel mai mult m-am ținut de volei și atletism, le-am iubit în egală măsură pe amândouă. Dar încă de la începutul clasei a-IX-a știam unde vreau să merg la facultate și nici în ziua de azi nu mi-am schimbat părerea. Facultatea U.N.E.F.S. la care probele sunt destul de grele și pentru asta trebuie muncit din greu. Am vorbit încă de la început cu profesoara mea de sport, spunându-i ce vreau să fac și să mă ajute cât poate ea. Așa a și făcut, bine, încă nu, dar va face începând cu luna septembrie. Acum că am ajuns în prezent, acum poate poți să înțelegi pe ce vreau să mă axez. Îți spuneam că vreau să fiu cineva, vreau exact ce toți și-ar dori, dar puțini au voința și încrederea necesară să facă acest pas. Mi-am propus ca, odată cu sfârșitul anului școlar, să mă înscriu la un curs de unde să ies cu diploma în mână și să spun că oficial sunt un personal trainer, da asta vreau, iar apoi să fac și nutriție. Știu că se câștigă destul de mult, poate nu chiar așa mult, dar suficient cât să îmi îndeplinesc visul și să am parte de satisfacerea sufletului de sportivă. După alți ani în care sigur voi munci din greu și va trebui să plătesc mult, vreau o sală, o sală a mea, sala mea de fitness pe care să o deschid. Asta visez. Asta vreau să fiu peste câțiva ani.
Acum când scriu nu sunt decât o simplă elevă, spun simplă pentru că așa sunt, nu mă îmbrac cu diverse haine cochete, nu folosesc machiaje nu știu de care. Sunt exact cine vreau să fiu. Sunt o fată cu capul pe umeri, rece și cerebrală (după spusele unui prieten), sunt încăpățânată și recunosc asta pentru că vreau să fiu așa. Am avut momente în viață când a trebuit să fiu puternică și să mă încăpățânez ca să pot face față clipelor mai puțin plăcute. Sunt indiferentă și nu judec pe nimeni chiar dacă sunt eu judecată de către alții și jignită, nu plec capul la cuvinte, privesc înainte și las în urmă oamenii care mă invidiază pentru ceea ce sunt. Poate și tu o să mă judeci, dar ce contează? Fiecare are felul său de gândire, de aceea suntem cine vrem. De ce să mint? Și eu mă mai uit câteodată ciudat la cum se îmbracă lumea, dar îmi spun că așa sunt ei, sunt originali și așa voi fi și eu.
Sunt exact ceea ce-mi place și cine vreau să fiu. Sunt fata pe care mulți băieți/ bărbați și-o doresc, unii mă consideră o fată doar de o noapte, dar niciunul n-a avut curajul să-mi spună în față, pentru că le este frică că le pot dovedi contrariul. De ce cred eu că spun asta? Pentru că se aude, se vede cum mă privesc, nu sunt urâtă, dar nici prea frumoasă, sunt exact cum vreau să fiu la vârsta mea, la mentalitatea mea, la organismul meu. Nu înțelege greșit, nu mă văd perfectă, pur și simplu mă vad exact așa cum ar trebui să fie o fată de 18 ani. Da, sunt și modestă uneori, am momente când îmi iubesc anumite părți ale corpului, îmi iubesc alegerile și schimbările fizice sau psihice. Sunt mândră de mine pentru ceea ce sunt și pentru că știu prin câte am trecut ca să ajung unde sunt.
Cam asta am avut de spus în legătură cu mine, cu cine sunt eu, cine am fost și cine vreau să fiu. Nu ai decât să mă judeci, nu te condamn, dar nu uita că și alții la rândul lor te judecă, așa că alege să mă crezi originală și sinceră, cerebrală și unică, așa cum și eu te consider pe tine.