Conștientizarea nr. 4 – 04 noiembrie 2020


 

Pe 13 noiembrie se împlinesc 3 ani de la lansarea proiectului „Dăruiește pentru Educație!”, un proiect prin care încurajăm liceenii să-și descopere pasiunile și să le pună în practică. Prilej cu care mi-au venit 13 conștientizări în minte, 13 înțelegeri pe care le iau cu mine din acest proiect și le folosesc mai departe.

 

Iată a patra conștientizare:

 

Energia proiectului are energia ta.

 

Energia oricărui proiect pe care îl desfășori are energia ta.

 

Energia fiecărei activități pe care o faci este energia ta.

 

Nu are cum să fie altfel pentru că tu ești cel/cea care conduce proiectul. Și proiectul urmează energia ta. Și se desfășoară în funcție de emoțiile, logica și rațiunea ta.

 

Am citit acum mulți ani în urmă o carte din care nu am putut lua decât o idee, dar foarte bună. Nu mai știu cum se numește cartea, dar am avut impresia că autorul nu a vrut să posteze pe undeva această idee ca și maximă sau cugetare, ci a scris o carte în jurul acestei idei. Doar că, din perspectiva mea, tot ce a contat din acea carte a fost acea idee. Idee care spunea cam așa – citez din aduceri aminte, așa că nu e chiar cum era în carte:

 

„O afacere este extensia personalității proprietarului. Arată-mi cum arată proprietarul și pot spune cum arată afacerea lui. Și invers: arată-mi o afacere și pot spune cum este proprietarul ei.”

 

Mi-am adus aminte de această idee ori de câte ori simțeam că proiectul „Dăruiește pentru Educație!” nu se desfășoară „cum vreau eu”. De fapt, el se desfășura în acele momente în acord cu starea mea de spirit din acele momente. Nici mai mult, nici mai puțin. De aceea uneori se spune „Dă-te din calea ta!” pentru că, uneori, noi suntem cei care încurcăm lucrurile, nu ceilalți. Prin modul în care gândim, simțim, trăim și, în final, acționăm. Prin modul în care ne bucurăm sau judecăm, avem încredere sau renunțăm, generăm viziune sau ne blocăm.

 

Noi, nu proiectul sau activitatea în sine. Noi.

 

Dacă simți că ai o energie bună care poate sprijini un proiect, hai cu noi în „Dăruiește pentru Educație!”! Hai să-i încurajăm împreună pe liceeni să-și descopere pasiunile și să le pună în practică.

 

De ce? Pentru că merită o Viață frumoasă și noi merităm la fel.

 

Cum poți face asta? Hai ca Dăruitor în proiectul „Dăruiește pentru Educație!”! Fiecare donație primită din partea Dăruitorilor ne ajută să ajungem la și mai mulți liceeni care pot face o schimbare cu adevărat în viețile lor și care pot avea o energie frumoasă, indiferent ce aleg să facă. Pentru că e important ce aleg ei să facă și e important din ce energie fac ceea ce fac.

 

Acum poți dona foarte ușor aici. Alege suma potrivită pentru tine și noi îți trimitem Certificatul de Dăruitor. Mulțumim!

 

DĂRUIEȘTE!

 

Iar dacă dorești să fii informat despre acțiunile din proiect, abonează-te la newsletter-ul „Dăruiește pentru Educație!”. Voi trimite săptămânal un mesaj pentru a păstra o bună comunicare cu tine.

 

Abonează-te la newsletter

 

Mulțumesc!