Spuneam în articolul anterior că secvența video de lansare a proiectului, pe 13 noiembrie 2017, a fost înregistrată după 60 de duble. Nu-mi este clar pe ce anume am apăsat la telefon, dar „m-am trezit” cu o rafală de trei fotografii în această ipostază. Cred că a fost înainte de „a-mi ieși” secvența, adică înainte de ultima înregistrare. Ajunsesem la neputință, dar am mai făcut o încercare. Și mi-a reușit.
Așa s-a întâmplat și pe parcursul proiectului, cu liceenii. Au fost momente în care am ajuns la neputință, pentru că aveam sentimentul că fac lucrurile fără rezultate.
Paranteză: este foarte provocator să nu știi de rezultatele care sunt generate de acțiunile și proiectele tale. Mai ales în proiectele în care rezultatele pot să apară peste o zi, peste o săptămână, peste o lună, peste un an, peste 5 ani, peste 10 sau 20 sau 30 de ani… Ai prins ideea! Acesta cred că este motivul pentru care este important să avem încredere în ceea ce facem și să facem. Și rezultatele vor veni, cu siguranță. Peste o zi, peste o săptămână, peste o lună, peste un an…
În articolul următor îți spun ce răspuns mi-a venit în minte la întrebarea pe care mi-am adresat-o, în decembrie 2017, acolo, la birou, în timp ce stăteam în fotoliu: „Cum va arăta acest proiect peste 5 ani?”. Este un răspuns venit din intuiție – mulțumesc, Nicoleta, din nou, pentru că m-ai învățat să lucrez cu intuiția -, răspuns care mi-a arătat că proiectul acesta are Viața lui proprie. Tot ce am de făcut este să mă pun în starea de a-l gestiona.
Și o ultimă idee, astăzi: există proiecte care sunt generate de oameni. Și există proiecte care caută oameni care să le implementeze.
Hai să încurajezi și tu liceenii să-și descopere pasiunile și să le monetizeze! Hai alături de noi în Sezonul 6 al proiectului, 2022 – 2023. Începem în octombrie, anul acesta, 2022! Ținta noastră este de 10.000 de liceeni din toată țara.
Mulțumesc!