CUM A APĂRUT PROIECTUL PENTRU LICEENI „DĂRUIEȘTE PENTRU EDUCAȚIE!” – Obiective și Obiceiuri – I


Într-o serie de articole îți voi spune cum a apărut și s-a dezvoltat proiectul pentru liceeni „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune + Acțiune = Rezultate”. Cred că este un prilej bun de reamintire, după 5 sezoane și peste 8.000 de liceeni încurajați să-și descopere pasiunile și să le monetizeze. 😊

Totul a început în aprilie 2017, când am scris, într-o săptămână, cartea „Obiective și Obiceiuri”. Sau oare o fi început totul cu 5 ani înainte, când m-am „trezit” începând să mă ocup de mecanica obiceiurilor: cum se instalează, cum se practică, cum se monitorizează și cum se raportează un obicei? Sau, de fapt, totul a început cu mult înainte, după liceu, în 1990, când, în loc să intru la Facultatea de Electrotehnică Nave din Galați, am intrat la Facultatea de Sociologie din București? 😊

Cine poate ști? Ce știu este că, în aprilie 2017, m-am „trezit” (nu-ș ce tot am cu trezitul acesta 😊) într-o dimineață cu gândul de a scrie cartea „Obiective și Obiceiuri”. Nu mă gândisem niciodată să scriu această carte. Și am scris-o într-o săptămână, dintr-o suflare. Curgeau ideile în mintea mea, fără să fac mare lucru, decât să scriu. A fost o experiență care este greu de pus în cuvinte, în manieră logică, rațională. Cu siguranță au contat și cei 5 ani în care m-am preocupat de acest subiect, dar, totuși, să te așezi la laptop și să știi ce să scrii, fără să-ți bați capul cu ce o să scrii, e o treabă. 😊

Apoi am tipărit cartea, în iunie 2022, după ce am revizuit-o (nu au fost prea multe de revizuit 😊), am dat-o la DTP și am lucrat la copertă. Și am început s-o vând pe cont propriu. Nu mi s-a „arătat” să o postez în librării – fizice sau online -, ci am preferat să fac altfel. Și a fost bine, pentru că, după două săptămâni, mi-a apărut în minte o întrebare. O întrebare pe care mi-am adresat-o apoi, în fiecare zi, timp de 4 luni de zile. O întrebare care a generat, pe 13 noiembrie 2017, lansarea proiectului pentru liceeni. O să-ți spun în următorul articol care a fost întrebarea. 😊

Dacă vrei să încurajezi și tu liceenii să-și descopere pasiunile și să le monetizeze, hai alături de noi în Sezonul 6 al proiectului, 2022 – 2023. Începem în octombrie, anul acesta! Ținta noastră este de 10.000 de liceeni din toată țara.

Mulțumesc!

DĂRUIEȘTE!