„Vai, fată, ce proastă sunt!!!”
Am auzit de nenumărate ori această expresie trecând, pe holurile liceelor, pe lângă „ciorchine” de liceene cu telefoanele în mână, mai atente la telefoane decât la colege. (A trebuit să merg pe holurile liceelor ca să intru în clase cu proiectul „Dăruiește pentru Educație!”, proiect prin care încurajăm liceenii să-și descopere pasiunile și să le monetizeze)
Și am înțeles că această expresie este des rostită în multe grupuri de adolescente. Nu comentez valoarea de adevăr a acestei expresii pentru persoana care o rostește! 😊 În același timp, nu pot să nu mă minunez de adevărata prostie care este în rândurile acestor adolescente: se mândresc cu prostia lor.
„Vai, fată, ce proastă sunt!” este urmată, de multe ori, de expresia „Ce, fată?!?! Să vezi ce proastă sunt eu!”. Există un soi de competiție pentru prostie, competiție de neînțeles pentru mine. Adică, înțeleg ideea de competiție și de competitivitate, dar chiar să concurezi pe prostie?!?! Oare nu cumva e o prostie?
De ce spun acest lucru? Pentru că acele adolescente nu sunt proaste. De unde știu? Pentru că am vorbit cu ele. Mă rog, nu cu toate, dar cu multe dintre ele. Și am observat că nu sunt proaste. Deloc! Sunt doar „la modă”. O modă proastă, dar o modă. E „cool” să vorbești așa și să-ți afișezi prostia. Și e și mai „cool” să te prezinți în fața colegelor ca fiind cea mai proastă dintre toate.
Din perspectiva mea, e trist ce se întâmplă. Dar nu e treaba mea să judec. Ce știu este că, o astfel de frază, rostită de nenumărate ori pe zi, fie conștient, fie inconștient, cu seriozitate sau în glumă, generează schimbări la nivel de mentalitate. Pentru că inconștientul nostru nu știe de glumă, mai ales în cazul repetițiilor. El preia ceea ce repetăm ca fiind adevărat despre noi și, într-o anumită perioadă de timp, transformă acel gând repetitiv în realitate. Cu alte cuvinte, acea adolescentă care se laudă cât de proastă este, nu este proastă, dar ajunge să fie proastă pentru că-și tot repetă, zile și ani la rând, acest lucru. Acuma, nu e un capăt de țară, că și prostia este un mod de viață. Dar de ce să trăiești ca prostul sau ca proasta când nu ești așa?
P.S. Am avut ocazia să lucrez acum ceva timp cu o adolescentă. Mi-a spus că, ori de câte ori face câte o prostie, își spune în sinea ei „Ce proastă sunt!”. Am întrebat-o de câte ori spune acest lucru pe zi. „De 10, 15 ori!”. „Și vrei să scapi de acest obicei?”, am întrebat-o. „Vreau, dar nu știu cum!”. Zic „Fii atentă! Ori de câte ori te surprinzi că-ți vine să-ți spui „Ce proastă sunt!”, zâmbește și spune-ți în sinea ta: „Ce prețioasă sunt!”. 😊 A zâmbit, a fost uimită de ceea ce i-am spus, dar a aplicat. Acum nu mai folosește „Ce proastă sunt!” pentru că nu mai are de ce. Știe că este prețioasă. 😊
Mulțumesc!