Aseară a venit la mine Cristina, fata care ne-a ales pe Marinela și pe mine să îi fim părinți în această viață, să stea 5 minute cu mine înainte de a merge la culcare. Eram deja în pat, obosit, dar cu un sentiment de împlinire după o zi plină de coaching.
A început să îmi spună că mâine are test la engleză (dacă am reținut bine?!?!) și că astăzi a luat 10 la matematică (iarăși, oi fi reținut bine?!?!). Am felicitat-o pentru azi și i-am urat succes pentru mâine, cu un gând în minte de genul „Cât vor conta cu adevărat aceste note peste 5, 10, 20 sau 50 de ani?”. După care m-am trezit că o întreb din senin (deși era înnorat și ningea afară):
„Care este un „Uau!” pe care l-ai trăit azi?”
Am luat-o prin surprindere (așa cum am fost luat și eu). Mi-a spus că nu înțelege la ce mă refer. Așa că am repetat întrebarea altfel:
„Care este un „Uau!” pe care l-ai trăit azi făcând ceva cu adevărat „Uau!”?
Dincolo de notele pe care le-ai luat, care a fost un „Uau!” pe care l-ai trăit la școală sau acasă?”
„Am dormit!” a venit răspunsul instant. Ne-a pufnit râsul pe amândoi. E glumeață uneori!
Nu a știut să îmi spună un „Uau!” cu adevărat.
Așa că voi continua o perioadă să mă trezesc seara că o întreb:
„Care este un „Uau!” pe care l-ai trăit sau l-ai făcut azi?”
Voi primi la un moment dat răspunsul „Uau!”. Sunt sigur de asta. Pentru că nu există întrebare pe care să o adresezi cu persistență și să nu primească răspuns.
La tine care este un „Uau!” pe care l-ai trăit sau l-ai făcut azi?