Vă mulțumim vouă, Dăruitorilor*, care v-ați implicat cu drag în acest proiect și i-ați încurajat pe liceeni să-și descopere pasiunile și să le pună în practică!
Fără voi, proiectul „PASIUNE în ACȚIUNE” nu ar fi ajuns la mii de liceeni din toată țara.
Mulțumim! Mulțumim! Mulțumim!
Apreciem din suflet gestul pe care l-ați făcut!
Recunoștință!
*O parte dintre Dăruitori nu sunt prezenți în această listă. Au preferat să rămână anonimi. Le mulțumim și lor!
Proiectul creat și coordonat de Romeo - „Dăruiește pentru Educație!” – Pasiune + Acțiune = Rezultate” - mi-a dat ocazia să contribui într-o arie în care eu cred cu tărie: educația.
Am simțit demult o „foame” a copiilor, o „foame” de dezvoltare personală, și nu am cuvinte să-mi exprim recunoștința pentru acest demers atât de frumos și de autentic care adună laolaltă educația și dezvoltarea personală! E un alt mod de a planta un copac la umbra căruia nu știu dacă voi sta vreodată, dar cu siguranță vor petrece timp alți oameni, așa cum și eu stau la umbra copacilor plantați de alți oameni înaintea mea. Așa cred că se dezvoltă o societate frumoasă!
Mulțumesc, Romeo, și doamnelor diriginte care au acceptat să fie implicate în proiect împreună cu clasele lor!
Este împlinitor! Să fii Dăruitor în Proiectul „Dăruiește pentru Educație!” – Pasiune + Acțiune = Rezultate” este împlinitor pentru că te simți folositor!
Eu m-am simțit folositor și util. Am simțit că ceea ce fac, contează, iar ceea ce am dăruit, face diferența pentru suflete de tineri ce își caută drumul în Viață.
Am văzut ochi căpătând Viață, priviri ridicându-se din pământ cu speranța strălucind pe chip și zâmbete înflorind cu mesajul „Am înțeles! Acum, am înțeles ! Acum, în sfârșit, mi-a devenit clar ce am de făcut în continuare, în Viața mea!”.
Și, când știi că ai contribuit la așa ceva… nu știu voi, cei ce citiți acum aceste rânduri, dar eu am simțit că a contat ceea ce am dăruit și m-am simțit împlinit!
Când am aflat despre proiectul „Dăruiește pentru Educație!”, mi-am dorit mult să-l invit pe Romeo și la clasa fiului meu care, în 2018, era în clasa a IX-a. Un Dăruitor generos a făcut posibil acest lucru. A fost atât de util și de bine primit proiectul, încât anul acesta școlar, 2019 - 2020, Romeo a fost invitat din nou la școala fiului meu - Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, la toate clasele a X-a. M-am alăturat cu mare, mare bucurie și recunoștință proiectului, în calitate de Dăruitor și Mentor, pentru că doar prin educarea tinerilor noștri, noi toți și țara noastră putem avea un viitor mai bun. Interacțiunea cu liceenii a fost minunată și mi-a plăcut foarte mult deschiderea liceului și a profesorilor. Sunt impresionată de ritmul în care crește proiectul și recunoscătoare să pot contribui și eu. Felicitări din toată inima și putere de muncă, Romeo!
Exercițiul propus de tine, Romeo, prin proiectul „Dăruiește pentru Educație!”, a fost pentru mine o altă formă de a mă întâlni cu tinerii și cu prietenii mei, Dăruitorii. Spun aceasta deoarece adresându-se atâtor oameni, mici sau mari, „Dăruiește pentru Educație!” a creat în spațiul în care muncesc un spirit animat de unicul scop de a transforma.
Este extrem de interesant să observi cum prin interes și bunăvoință se construiește ceva în lumea tinerilor doar discutând. Experiențele ce-au dublat prezentările din proiect au declanșat, cu siguranță, celor care le-au ascultat momente de reflecție, de interogație. Abia atunci cred că tinerii au înțeles sau au început să înțeleagă cine sunt, ce vor să facă și cum să facă pentru a avea rezultate în propriile vieți.
Tripla ipostază pe care am avut-o, de Dăruitor, de diriginte și de Mentor mi-a creat prilejul de a-mi defini rolul actual în educația elevilor mei. E un rol complex (dar când dascălul a avut un rol simplu?) ce presupune să înveți a modela comportamente care declanșează și mențin motivația, facilitând comunicarea în școală și în afara ei fără limitări sau prejudecăți.
Proiectul „Dăruiește pentru Educație!" a reprezentat un „deja vu" pentru mine; l-am văzut cu ochii minții în funcțiune și la Constanța, înțelegând instant conceptul acestuia. Îmi doresc să ajungă acest proiect anul viitor să acopere toate școlile din județ! Până la urmă, a investi în generația de mâine reprezintă cea mai bună oportunitate de a ne asigura un viitor mai bun!
M-am implicat în proiect pentru că mi se potrivește și pentru că îmi place să contribui. Și ce poate fi mai frumos decât să contribui la dezvoltarea unor copii prin care se poate construi viitorul? Am ales pentru început clasa în care învață fiul meu, însăa intenționez să continui și în anii ce vor urma. Este un proiect cu bătaie lungă, așa îmi place să îl numesc, pentru că rezultatele se vor vedea în timp. Pentru unii liceeni proiectul poate avea impact imediat, pentru alții ulterior, la un moment dat. Indiferent când va fi acel moment de conștientizare, instalarea unor obiceiuri bune poate începe oricând, iar cartea dăruită le poate fi oricând izvor de inspirație. Sunt recunoscătoare că a apărut în calea mea această oportunitate de a mă implica în proiect, motiv pentru care decizia mea a fost una fermă încă de la început. Exemplul de dăruire necondiționată, cred eu, poate fi oricând urmat și poate genera mult mai multă bucurie decât se poate imagina. Am trăit această bucurie în întâlnirile pe care deja le-am avut cu liceenii. Pentru că mi-ai oferit această șansă de a mă implica în proiect, îți mulțumesc cu infinită recunoștință.
Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat ocazia să contribui la un proiect tare fain și să fac acest lucru pentru un grup de elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, liceu pe care și eu l-am absolvit în 2001. Mă bucur să văd liceeni interesați de dezvoltarea personală și oameni ca tine care, prin munca lor, ajung sa aibă un impact semnificativ în rândul lor. Sunt onorat că am putut face parte din echipa Dăruitorilor.
Ce poate fi mai stimulativ pentru un părinte sau adult decât transformarea sub ochii săi a privirilor blazate gen „Ce mai vor și aceștia de la mine?" ale tinerilor în priviri interesate și recunoscătoare că sunt considerați demni de a li se vorbi de la egal la egal și de a li se recunoaște meritul de a fi, cu toții, niște copii SPECIALI? Aceasta aduce proiectul „Dăruiește pentru Educație!". Mulțumesc pentru că fac parte din proiect și am putut dărui din ceea ce sunt și ceea ce am.
Educația este una din prioritățile Rotary Club, iar când putem să aducem în comunitatea noastră un proiect valoros, o facem cu tot sufletul. Suntem recunoscători pentru parteneriatul pe care-l avem cu Romeo și suntem convinși că educația are forța de a schimba lumea. Mulțumim Romeo! Și mulțumim tuturor celor care cred și susțin educația!
Spune-mi ce faci în fiecare zi să îți spun unde vei ajunge. Suntem doar un pachet de obiceiuri și asta ne definește viitorul. Acesta este motivul principal pentru care cred în acest proiect. Este o experiență nouă să putem oferi susținere și informații unor copii în formare care au ca atuu în fața noastră timpul.
Am dăruit cărți din tot sufletul pentru că am primit pe parcursul educației mele de copil informația că doar dacă ai carte ai parte. Ai parte de lucruri frumoase, împlinitoare, într-un mod corect si onest. Muncind, studiind, fiind uneori împotriva curentului. Copiii sunt minunați, destepți și frumoși, ei nu trebuie neapărat să se schimbe. Obiceiurile neproductive ce le au, da. Felicitări prezentatorului și mulțumiri pentru energia dăruită copiilor! Ne vedem în următoarea etapă a proiectului. Semnez, ca și contribuție în cinstea zilei de ieri, un cercetaș.
Într-un frământat Univers spiritual mai mult decât provocator, sunt bucuros că te-am întâlnit în viața mea, alături de ceilalți dragi sufletului meu! Împreună cu bucuria și emoția de a dărui o experiență unică, vreau să le urez tuturor celor implicați în acest proiect multă sănătate trupului, lumina sufletului și multă baftă, cu speranța că a intrat în viața tuturor la timpul potrivit!
Întâlnirea lui Romeo cu liceenii, colegii de clasă ai fiicei mele, a venit cu bucuria de a le oferi acestora o nouă perspectivă, un model și un ghid practic.
Proiectul „Dăruiește pentru educație!” înseamnă mult mai mult decât o spune titlul. Este o alternativă atractivă, motivantă și reală de a-i inspira pe adolescenți să-și creeze propriul drum în viață, cu încredere în ceea ce sunt și cu asumare a ceea ce pot, fac și devin. Mulțumesc în numele tuturor, Romeo!
Deși am avut emoții la fel ca la o teză la matematică, a fost o experiență minunată pe care n-am s-o uit curând. Mi-au plăcut mult copiii, mi-a plăcut dirigintele, mi-a plăcut Romeo, mi-a plăcut cum s-au implicat liceenii, mi-a plăcut toată ora, mi-a plăcut tot! A meritat din plin! Mulțumesc! Felicitări și succes în tot ce faci!
Mă simt onorată că fac parte din proiectul lui Romeo „Dăruiește pentru Educație", proiect din care am învăț și eu foarte multe, chiar dacă este destinat liceenilor. În prezentarea făcută de Romeo pentru liceeni este o secvență scurtă de 5 minute din filmul „Viața lui Enzo Ferrari”. În această secvență Ferrari spune la un moment dat „Visurile frumoase sunt contagioase!”. Eu mă declar fiind „contagioasă” la acest vis „Dăruiește pentru Educație” și aș dori să fim cât mai mulți „contagioși” și să dureze cât mai mult acest vis frumos.
Pentru mine ziua de 11 decembrie 2017 a fost o zi de neuitat și, deși am oferit cărțile liceenilor, am simțit că am primit mult mai mult înapoi. Proiectul „Dăruiește pentru educație” este un proiect în care cred și care va aduce o mare contribuție în rândul tinerilor de astăzi, pentru viitorul de mâine al tuturor.